
„Magie pe tărâmul cărților”
„Copilul se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire, îl încântă.” – George Călinescu.
În data de 15.02.2024, a fost organizată activitatea extracurriculară „Magie pe tărâmul cărților”, din cadrul proiectului de parteneriat „UNIVERSUL POVEŞTILOR – UNIVERSUL COPILǍRIEI!”. Preșcolarii grupei mijlocii „Boboceii” de la Grădinița cu Program Prelungit “Lumea Copilăriei”, Râmnicu Sărat, îndrumați de cadrele didactice, prof. Ursică Fănica și prof. Baniță Laura-Elena, au organizat o activitate la Biblioteca Municipală „Corneliu Coposu”, marcând astfel Ziua Națională a Lecturii. Preșcolarii au desfășurat un joc didactic în care au avut de identificat lecturile pentru copii, redate printr-o imagine sugestivă. Aceștia au fost recompensați cu diamante, însemn al importanței cărților din viața noastră.