„Bucuria de a fi copil”

„Bucuria de a fi copil”

Astăzi, 30 mai 2024, o parte din cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit “Lumea Copilăriei”, Râmnicu Sărat a realizat experimente trăznite, o temă pe placul copiilor, făcând un mic popas în lumea dinozaurilor cu experimente precum erupția vulcanului, lava vulcanului, dar și un experiment mai modern: crearea propriului slime.

Această activitate, intitulată “Bucuria de a fi copil”, face parte din proiectul județean “Învățământul buzoian, între tradiție și modernitate”, coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău.

La activitate au participat cu mare bucurie și entuziasm preșcolarii de la GPP nr. 9 Buzău, GPN Poșta Câlnău și GPP Vadu Pașii, alături de doamnele educatoare.

Activitatea a fost una reușită, cu îndeplinirea celui mai important obiectiv propus: bucuria copiilor și crearea unor amintiri de care să își amintească în anii ce vor urma.