Author: admin

„Săptămâna fructelor și legumelor donate”

„Săptămâna fructelor și legumelor donate”

Ca în fiecare an, săptămâna 20-24 noiembrie 2023 a fost dedicată “Săptămânii fructelor și legumelor donate”, din cadrul proiectului județean S.N.A.C. “De la inimă, la inimă”. La nivelul grădiniței noastre, cadrele didactice împreună cu antepreșcolarii, preșcolarii și părinții acestora au desfășurat o acțiune caritabilă de colectare și donare de fructe și legume pentru copiii instituționalizați,

Ce facem în caz de incendiu?

Ce facem în caz de incendiu?

„Ce facem în caz de incendiu?” este întrebarea la care au primit răspuns preșcolarii și cadrele didactice de la G.P.P. „Lumea Copilăriei”, care în luna noiembrie 2023 au participat la un exercițiu de simulare de incendiu. Acțiunea s-a desfășurat în parteneriat cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, iar la ea au fost prezente 20

Săptămâna Educației Globale

Săptămâna Educației Globale

Săptămâna Educației Globale” din perioada 13-17 noiembrie 2023, intitulată “Pace pentru Planeta! O planetă a pacii!”, este o campanie de sensibilizare la nivel european. Aceasta încurajează cadrele didactice și copiii să inițieze activități educaționale prin dezbaterea unor teme despre drepturile omului, înțelegere internațională și cooperare, pace, durabilitate, și încurajează solidaritatea, dialogul intercultural și egalizarea de

„Săptămâna verde” la G.P.P. „Lumea Copilăriei”

„Săptămâna verde” la G.P.P. „Lumea Copilăriei”

În săptămâna 22-27 octombrie, grădinița noastră a desfășurat activități dedicate mediului, în cadrul perioadei “Săptămâna verde”. Pe parcursul acestei săptămâni, educatoarele noastre au pregătit o mulțime de activități interesante, unde preșcolarii au învățat multe lucruri noi despre protejarea mediului: – au plantat flori în curtea grădiniței; – au aflat multe lucruri despre seminţe şi modalităţi

Ziua Recoltei la G.P.P. „Lumea Copilăriei”

Ziua Recoltei la G.P.P. „Lumea Copilăriei”

Culorile vii ale toamnei și entuziasmul din inimile copiilor, au marcat în luna octombrie un eveniment deosebit la Grădinița cu Program Prelungit “Lumea Copilăriei”, prin celebrarea Zilei Recoltei, printr-o serie de activități vibrante. Jocul, activitățile practic-gospodărești și voia bună au fost sărbătorite împreună de copii și părinți, alături de cadrele didactice, printre culorile și decorul

Albinuțele la Steluțele Dansului

Albinuțele la Steluțele Dansului

Sâmbătă, 27 mai 2023 s-a desfășurat festivalul regional de dans “Steluțele dansului”, ediția a XIX-a, la Centrul Cultural “Florica Cristoforeanu”, Râmnicu Sărat. Grupa mijlocie “Albinuțele”, coordonată de doamnele educatoare prof. Tocmelea Corina Aurelia și prof. Marcu Mădălina Iuliana au reprezentat grădinița noastră la festival cu un dans modern, la care au obținut locul al III-lea.

Știm să circulăm corect!

Știm să circulăm corect!

Preșcolarii grupelor mari “Îngerașii”, “Ștrumfii” și “Fluturașii” de la Grădinița cu Program Prelungit “Lumea Copilăriei” au participat la concursul de educație rutieră “Știm să circulăm corect!”, din cadrul proiectului județean “Preșcolarii învață să circule corect”, ediția I, coordonat de doamnele educatoare Miu Gina și Iordache Mihaela Corina.Proba concursului a fost una interactivă, iar preșcolarii noștri

Siguranța pe internet

Siguranța pe internet

În ziua de astăzi sunt folosite tot mai mult dispozitive încă de la cele mai fragede vârste iar timpul petrecut pe ele este foarte mare. Cei mici trebuie sa conștientizeze riscurile, pericolele care îi așteaptă la tot pasul la navigarea pe internet, fie el Google sau YouTube.Astfel, micile albinuțe au aflat lucruri noi despre siguranța

Ziua porților deschise

Ziua porților deschise

În prima zi de înscrieri la clasa pregătitoare, preșcolarii grupelor mari ,,Îngerașii” și „Fluturașii” au trecut pragul Școlii Gimnaziale „Gheorghe Vernescu” din Râmnicu Sărat, unde au fost primiți cu bucurie  de elevi, dar și de cadrele didactice. Copiii au văzut cum arată școala în care unii dintre ei vor învăța, s-au așezat în bănci, au