„Săptămâna fructelor și legumelor donate”

„Săptămâna fructelor și legumelor donate”

Ca în fiecare an, săptămâna 20-24 noiembrie 2023 a fost dedicată “Săptămânii fructelor și legumelor donate”, din cadrul proiectului județean S.N.A.C. “De la inimă, la inimă”.

La nivelul grădiniței noastre, cadrele didactice împreună cu antepreșcolarii, preșcolarii și părinții acestora au desfășurat o acțiune caritabilă de colectare și donare de fructe și legume pentru copiii instituționalizați, familii nevoiașe. Scopul activității este acela de a încuraja implicarea copiilor de vârstă preșcolară, precum și a părinților, în activități de voluntariat în scop umanitar, susținerea procesului de incluziune socială a persoanelor aflate în dificultate.

Toate fructele și legumele strânse au fost donate către Direcția de Asistență Socială, Râmnicu Sărat, reprezentată de doamna director Mihaela Popescu. Acestea vor ajunge la copii, familiile nevoiașe și la cantina din incinta complexului. Cu această ocazie, am încercat să aducem pe chipul celor mai puțin norocoși, un zâmbet, o rază de soare și puțină speranță.

Mulțumiri părinților, bunicilor copiilor, care au dat dovadă de implicare, bunăvoință, sprijin, generozitate, empatie față de semenii noștri. Să ne aducem aminte că “dar din dar se face Rai” și că “de unde dai, Dumnezeu îți dă mai mult”.