Ziua Recoltei la G.P.P. „Lumea Copilăriei”

Ziua Recoltei la G.P.P. „Lumea Copilăriei”

Culorile vii ale toamnei și entuziasmul din inimile copiilor, au marcat în luna octombrie un eveniment deosebit la Grădinița cu Program Prelungit “Lumea Copilăriei”, prin celebrarea Zilei Recoltei, printr-o serie de activități vibrante. Jocul, activitățile practic-gospodărești și voia bună au fost sărbătorite împreună de copii și părinți, alături de cadrele didactice, printre culorile și decorul toamnei.

Ne-au onorat cu prezența domnul prefect Daniel-Marian Țiclea, domnul primar al municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Valentin Cîrjan, doamnele inspector școlar general adjunct Andreea-Elena Petroșel și Daniela Nicoleta Lăptoiu, domnul director al Casei Corpului Didactic Ștefan Torcărescu și, nu în ultimul rând, doamna inspector școlar pentru educație timpurie Cristina Ivan.

Vă mulțumim tuturor pentru contribuția și implicarea la activitățile acestui eveniment de excepție. Ne dorim ca și pe viitor să realizăm alte evenimente cu un impact la fel de uriaș ca cel de astăzi.

“Colaborarea este esența vieții. Vântul, albinele și florile lucrează împreună, pentru a răspândi polenul.” (Amit Ray)